9 decembrie 2013

Perfect

In ultimele saptamani m-am intrebat de multe ori " oare lucrurile pot sa fie mai bune de atat?" Am intalnit multe persoane in ultima vreme, oameni alaturi de care ma simt bine si  care se implica in niste lucruri extraordinare.Oameni cu care am avut ocazia  sa discut [cu unii mai mult, cu altii mai putin] si sa realizez ca aparentele intr-adevar insala, atat atunci cand  vine vorba de mine, cat si de ei.Daca la inceputul anului universitar imi spuneam ca nu voi rezista presiunilor, atmosferei, partii asteia extrovertite care imi lipsea cu desavarsire.Chiar facusem un test la un curs si mi-a iesit  instabil,ambivert [ cu tendinta mai mare spre introvertit ],melancolico-coleric [cum?!].Ma intreb, daca as da acum acelasi test, ce mi-ar iesi?
  Am reusit sa ma organizez mai bine decat am crezut ca o voi face, sa ma implic in mai multe decat eu, o persoana care abia daca iesea pe afara sa se inalneasca cu niste prieteni ,nu credeam ca ma voi imoplica si ca ma voi si tine de aceste lucruri.Da, e adevarat, am ceva experienta din timpul liceului insa totul pare ca s-a inmiit si s-a inmiit in  bine! De ceva timp tot apar oportunitati pe care eu trebuie sa  le iau  sa le valorific invatand din ele.
 In seara aceasta totul este foarte...relaxant.Ceva muzica buna, ceva prieteni [si de data asta nu mai sunt 15 ci doar 2-3 ] si pur si simplu atmosfera asta linistitoare care nu credeam ca va mai veni/Poate fi linistea dinaintea furtunii, avand in vederee ca ma voi duce sa invat curand insa ma bucur de ea, ma bucur de astfel de momente cand stau si ma bucur de prezent ,pt. ca sunt etxrem de rare!
  Asadar....orice ati face, bucurati-va de lucrurile marunte si luati absolut orice oportunitate,Nu lasati nimic sa treaca pentru ca va veti intreba "Ce ar fi fost daca....?"

 Guns`n`roses - Sweet child `o mine

20 septembrie 2013

Descarcare emotionala

Nirvana - "Come as you are"

Am descoperit o alta modalitate de a te descarca , alta in afara de vorbit cu cineva, fumat sau  baut si aceea e :sportul! Inainte cu cateva minute ma simteam ingrozitor de apasata, simteam o mare... presiune asurpa mea si nici macar nu ma priveste direct problema. M-am tot plimbat dintr-o parte a alta a camerei iar apoi am inceput sa ascult Muse si sa ma intind involuntar. Mi-am amintit ca am probleme cu tendoanele, ca nu sunt intinse destul probabil si m-am decis sa fac cateva exercitii. Durerea provocata de intinderi mi-a permis sa ma manifest si .. sonor, sa spun asa. Si apoi mi-am dat seama ca asta era calea! Acum nu ma mai simt apasata, dinportiva, sunt doar iritata de cee ce se intampla dar nu mai simt... "piatra de pe inima".Cand am fost in vara aceasta la Gura Portitei am inalnit niste oameni interesanti iar unul din ei facea  terapei prin muzica. La un mom. dat am observat ca toata lumea tipa si mi-a zis si mie sa fac asta. A spus ca nu poti face asta deat la mune si la mare. Asadar, oameni buni, cand mai aveti vreo problema pur si simplu plimbati-va,  mergeti pe cel mai apropiat deal, intindeti-va muschii si TIPATI! Tipati cat simtiti ca aveti nevoie pentru ca toata aceasta frustrare, nervozitate, iritare poate, tristete, senzatie de neputina sa iasa si sa nu mai revina. Si apropo de asta: voi sunteti singurii ce va puteti ajuta.
  Mi-am spus ca ...o descendenta dintr-o familie de nobili nu se cade nici sa bea, nici sa fumeze, nici sa planga degeaba. Oh si asta... e o alta poveste ce o voi spune curand , e o poveste ce dureaza de multi ani care are o intriga interesanta, una plina de nedreptate, lacomie si mandrie. E probabil una din povestile cu care ma mandresc cel mai mult. Intr-o zi,cand imi voi scrie prima carte o voi publica in prefata. Daca veti gasi "Setna" sau "Nefiinta" in librarii, sa o cumparati ;).

29 iunie 2013

Juramant

 Am realizat de curand ca atunci cand incepi sa iti dai seama de trecutul nostru, al tuturor, al Pamantului, nu mai poti cadea in ignoranta. Cand realizezi ca tot ceea ce am facut s-a cladit pe varsarea sangelui nevinovat [cuceriri, Razboailele Mondiale] , pe distrugere din punct de vedere psihic, pe pierderea sperantei, pe salvari iluzorii, nu mai poti sa mai zambesti cum obsinuiai sa zambesti, sau sa razi la fel. Cand realizezi ca si tu poti deveni unul dintre cei ce  au distrus adevarata esenta umana si esenta acestei planete, ca in loc de Unitate domneste Razboiul si Ura, constiinta iti zbiara continuu "nu deveni la fel!"
 Asadar, acest post este un juramant catre mine. Am nevoie de o dovada scrisa a gandurilor mele, a deciziei mele, am nevoie de ceva ce pot vedea peste 10 ani daca  va fi posibil, sau macar peste 5 sau, de ce nu, peste un an si sa stiu ca nu mi s-au schimbat gandurile sau sa ma simt rusinata de ceea ce am devenit.
 Eu NU voi deveni astfel! Eu  NU voi avea prejudecati, eu NU voi porni cu idei preconcepute. Eu voi sterge tot  ceea ce am fost invatata pana acum despre lume, despre cat de rai sunt oamenii pe care poate ca nu i-am cunoscut niciodata, despre faptul ca daca te loveste cineva, trebuie sa te razbuni in acelasi mod sau chiar mai josnic, cand singurul mod real de razbunare este sa fii deasupra celui ce te-a atacat. Pentru mine barfa nu conteaza, nu imi plac comentariile la adresa celor pe care ii numesc prieteni, sau la adresa colegilor si sper sa raman asa. Eu nu imi vand ideile pentru aparenta [sau cel putin, ma straduiesc din suflet sa nu o fac]. Eu nu imi risipesc timpul decat pentru reputatia buna pe care am reusit sa o castig si pe care voi face tot posibilul sa o pastrez. Celelalte lucruri sunt prea imature iar viata mea trece incetul cu incetul pe langa mine iar eu incerc sa o ignor. NU mai ignor! Vreau sa stiu ce se intampla in lume, vreau sa ajut pentru ca de aceea suntem cu toti pe aceasta planeta: sa fim UNITI! Respiram acelasi aer, bem aceeasi apa, locuim pe acelasi pamant, ne incalzim la lumina aceluiasi soare , atunci de ce trebuie sa punem etichete si sa categorisim pe toata lumea?!
 Eu NU voi deveni lacoma, nu imi voi pierde principiile, nu voi trai pentru bani ci voi calatori, voi ajuta, imi voi cumpara lucruri ce ma pot ajuta sa imi dezvolt  personalitatea, sa imi largesc orizontul,  sa devin o persoana mai buna, carti, de exemplu! Eu nu voi fi o sclava a muncii pentru tot restul vietii si nu voi petrece 24 de ore intr-un nenorocit de birou doar pentru ca ma simt constransa de alegerea mea. Oamenii au mereu alegeri, oamenii sunt proprii lor calai, proprii lor temniceri! Eu NU VOI FI!
  Eu ma voi gandi la partea frumoasa a vietii fara sa o ignor pe cea cenusie. Voi avea nevoie de ambele pentru a nu cadea din nou in ignoranta. Da, ignoranta e dulce, insa nimic important, nimic ce a  ajutat cu adevarat oamenii nu s-a cladit pe ignoranta. Stiu ca nu pot schimba lumea, dar ma pot schimba pe mine si pe cei ce stau cu mine si sunt dispusi sa ma asculte.
 Eu nu imi voi pune masti, nu voi pretinde ca sunt cineva sau ca am o anumita credinta in ceva pentru faima sau pentru bani!
Eu voi fi eu, eu nu imi voi pune sufletul pe altarul diavolului!

P.S.: Eu voi lupta cu temerile mele. E timpul sa fac asta! Eu sunt intr-adevar cel mai mare dusman al meu.
29.06.2013; 16:42; 19 ani.

7 iunie 2013

Carnival of rust

 7 iunie 2013

 ascult : P.O.T.F. - "Carnival of Rust"

Nu am mai avut atat de multe vise, sau cel putin, daca le-am avut, nu mi le pot aminti in intregime. Vad franturi si uneori pur si simplu nu mai stiu daca ceea ce traiesc e realitate sau parte din  vis. Visele par atat de reale incat am senzatia ca o parte din mine traieste cu adevarat in acele locuri. Am calatorit, continui sa calatoresc.Apar persoane diferite , pe unele nu le stiu atat de bine. Au aparut profesori, oameni pe care ii apreciez. Se pare ca, cu cat apreciez mai mult pe cineva, cu atat  mai persistenti sunt in visele mele. Si totusi, nu trebuie sa fie chiar atat de importanti, nu? Nu apar cei fara de care -probabil- viata mea nu s-ar mai putea numi viata.
 Nu stiu unde sunt acum...e un munte, e o casa de lemn. Nu stiu in ce tara sunt. Sunt cu profesoara mea de engleza, sunt intr-o excursie..sunt cu niste elevi. Am un rol important acolo si cu toate acestea sunt singura. Sau poate ca si in vise sunt egocentrista, cine stie? E o casa de lemn, cu etaj.Parasita, cred. Uneori mai sunt  oameni acolo, sau animale. Am visat pui de gaini,  un pui de pisica. Uneori sta mamaia acolo.Am visat casa  mai demult, are o gradina micuta cu flori.E posiibl sa fie casa albastra si plina de muste? Au caini in  curte, curtea lor duce spre un deal.Deal?! Totul are o legatura, presupun. Atunci de ce ma intorc de unde am plecat? E un labirint, totul . Poate ma infatiseaza pe mine, pana la urma eu sunt un labirint. Conform  unei persoane, ma cunosc foarte bine. Doar pentru ca imi stiu calitatile si sunt constienta de defectele mele, nu cred ca inseamna ca ma cunosc foarte  bine. Sunt mai multe laturi ale persionalitatii mele pe care nu am reusit sa le valorfic pe cat ar fi trebuit si de care nu sunt constienta inca.Am reusit -cred- sa imi dau seama si de cum sa -mi gasesc pace interioara. Se  pare ca atunci cand nu ai idei induse de nimeni, cand nu iti pasa de lumea materiala, cand  te  gandesit cum esti TU , ca spirit, TU ca energie, TU ca idee, TU ca fiinta si nu ca si corp,  nu ca si functia pe care o ai ci pur si simplu TU cel care intr-adevar calatoreste si care are o  misiune, poti fi extraordinar de armonios. Atunci te gandesti la ce urmeaza si de ce esti aici si ce trebuie sa faci  si nu gaseesti raspunsuri. Atunci te  pierzi in intrebari si iluzii si reflectezi...reflectezi...reflectezi la oamenii pe care i-ai pierdut, la ce ai castigat, la ce ai invatat,  la  ce ai devenit, la ce ai auzit  si devii un carnaval ....of rust.
  Sunt o furtuna, am prea multe ganduri si prea putine cuvinte pentru a le exprima. Ma gandesc prea mult la mine cum sunt si prea putin al mine cum ar trebui sa fiu. Aparent, ceea ce spun e bine. Aparent, ma cunosc. Aparent, iubesc viata. Chiar, oameni buni? Chiar asta credeti despre bine? Aparent am facut un salt de la inceputul calsei a 9-a pana acum.Oh, da! Da, am facut pentru ca sunt asa dar cat m-a costat  si cat ma costa inca lucrul asta? Poate peste ani  voi rade...Uneori ma uit la postarile vechi si imi vine sa-mi dau una. Da, da, stiu ca la...eleganta si prestanta mea nu se cuvin lucruile pe care le faceam. Ha..ha.Ce tampita eram. Aia era o latura a perosonalitatii mele care uneori revine sub forma foarte slaba. Am purtat azi o discutie cu cineva, un prof. A zis ca pur si simplu nu se  potrivesc anumite lucururi caracterului meu.
 Am devenit foarte...lady like . Ma bucur, nu as fi crezut asta cand am intrat in liceu. L-am terminat ca o Regina. [I mean it!] Unele schimbari sunt facute spre a schimba viata cuiva si de aceea nu trebuie ignorata nicio oprtunitate pentru ca nu stii ce poti invata din ea.
  Am senzatia ca am pierdut unii oameni, pur si simplu imi scapa printre degete. Si mai simt si ca am castigat prieteni extraodinari de care imi va fi greu sa ma despart ,insa circumstantele o cer. Insa nu ne vom desparti cu adevart, mereu cand voi reusi, ii voi vizita. Sunt oamenii de la care am invatat, oameni extraordinari care m-au impins spre lucruri extraordinare si carora cuvintele sunt prea putine sau prea simple pentru ei, pentru recunostina pe care o am fata de ei. Liceul pentru mine a insemnat creativitate, multa creativitate datorita unei persoane extraordinare care mereu a fost dornica sa vada ce am scris, cum am scris, daca am facut bine, mi-a dat sugestii, ne-am bucurat impreuna cand am castigat concursuri si ceea ce am facut a fost 50-50: pentru stima fata de mine si fata de dumneaei. Si acum...acus...gata. Cand voi avea proba, cand voi iesi de tot din sala aia, cand se va da ultimul film la care pot merge va fi pur si simplu....gata. Gata cu totul. Si stiu ca ma asteapta poate lucruri inmiit mai frumoase insa lucruile astea au o insemnatate enorma pentru mine.

Gackt - "Sayonnara"

28 aprilie 2013

Aprilie. Primavara sau nu?

 Mel Torme - "I`m coming home baby"


 Se spune ca a venit primavara. Da, ok, pomii au inflorit, totul este absolut superb afara si imi amintesc de filmele japoneze in care sakura zboara pe deasupra capurilor samurailor. Iarba este verde si straluceste de viata, uneori ma  uit in fata si imi amintesc de muntii ascutiti ai Chinei . Imi place sa privesc spre padure, sa ma bucur ca sunt intr-un oras in care, in ciuda unor mentalitati inguste, macar ma pot bucura de natura. Acum o saptamana admiram niste stanci si raul. In jur mirosea a sarat, imi amintea de mare, iar in orizont cerul  rosiatic isi  impreuna nuantele cu cele ale padurii. Totul era mirific, totul pana cand a venit un barbat in spatele meu. Mi-am dat seama ca va crede probabil ca vreau sa ma sinucid. Asa a si fost. Eram  fascinata de  claritatea apei, voiam sa stiu cat de rece e si am bagat mana in apa sa-mi potolesc curiozitatea. Atunci el m-a intrebat cu o fata nedumerita ce fac acolo. I-am explicat ca peisajul e extraordinar si ca il admirab, iar apoi m-am intors si am plecat , pentru ca fata lui nu-mi exprima convingere.
 Nu inteleg de ce oamenii trebuie sa fie niste observatori atat de rai. Suntem atat de obisnuiti cu ceea ce avem in jurul nostru, incat uitam sa ne bucuram de frumusetea unui loc. Eu , probabil ma voi satura de orasul asta. Imi doresc sa cutreier lumea, sa cunosc culturi, sa intalnesc oameni minunati si sa am ce povesti cand ajung acasa, insa niciodata nu as vinde apartamenul din orasul natal, pentru ca locul acesta e superb, e ...natural, e curat. Nu trebuie neaparat sa stau tot timpul inconjurata de oameni, exista parcul, exista dealurile! Nu inteleg de ce oamenii nu se mai pot bucura de frumusetea unui obiect de  arta cumparat in tinerete, doar pentru ca nu nou, de cusatura unei haine, doar pentru ca nu e la moda, de   rasaritul soarelui, doar pentru ca sunt grabiti. Traim in fuga, ne gandim doar la viitor, nu stim ce vrem acum. Acum traim, trecutul este trecut si da, trebuie sa cantarim foarte bine propriile noastre actiuni, insa nu putem da timpul inapoi si nici nu putem prezice  viitorul. Asa ca , de ce sa ma trag de par si sa ma dau cu capul de pereti pentru ca nu am returnat o carte, pentru ca am avut nota  scazuta la purtare, pentru ca voi da bacul, pentru ca voi da admiterea l a facultate, in loc sa cantaresc totul cu calm si sa incerc sa  gasesc o solutie fara sa am  probleme psihice din cauza stresului?
  Oamenii nu mai stiu ce e frumosul. Ma enerveaza, ii dispretuiesc pe indiferenti.Am intalnit multi si nu am reusit sa le schimb mentalitatea. Incercam sa le tin predici despre natura, despre frumusetea vietii. Dispretuiesc oamenii ce se dispretuiesc. Le dispretuiesc lipsa de incredre, pentru ca majoritatea -mai sunt si acei inculti, care o tin doar  pe-alor, insa aceea e  o categorie cu totul diferita - sunt, defapt, extraordinar de frumosi. Fiecare au povesti diferite, fiecare au tragedii, planuri, sperante, pasiuni, lucruri pe care si-au dorit sa le faca,  lucruri pe care si le doresc, locuri pe care ar vrea poate sa le viziteze, sau un motiv intemeiat pentru a ramane acasa. Au amintiri coplesitoare si au  intalnit la randul lor, oameni frumosi . Unii au interese fascinante si incearca sa le impartaseasca cu altii, unii au citit carti superbe ce le-au dat o   noua perspectiva asupra vietii, unii au invatat ceea ce altora le repugna si lista continua la nesfarsit. De ce sa te dispretuiesti cand ai atatea calitati, atatea amintiri si vise? Esti un om extraordinar, esti o multitudine de atitudini, de influente, de  opinii, de posibilie laturi , de idealuri , de sperante, de dezamagiri , de povesti neimplinite, de tragedii, de obstacole, de  reusite, de ceea ce s-ar putea sa reuseasca! Noi, oamenii, sunt mai mari decat credem , insa ne dispretuim pentru ca un defect e predominant unei calitati. Un defect  dintr-o mie de calitati si noi ne dispretuim petru asta. Da, tristetea e fascinanta, tristetea e reala, e creatoare, e mult mai complexa decat fericirea. Melancolia, mizeria, sa nasc din adevar, iar fericirea doar din iluzii, din nebunii  pe moment, dintr-o explozie de senzatii trecatore, insa acesta nu e un motiv pentru a-ti dori sa ramai indiferent.
 Invata . Invata totul, orice. Vorbeste cu oricine, fa-le sa -ti povesteasca cat mai mult, pentru ca acestea sunt adevaratele amintiri: locurile in care ai calatorit, oamenii pe care i-ai intalnit, mancarurile pe care le-ai  gustat, arta admirata , melodiile auzite, nu cate masini ai avut  si cum ai fost la coafor! Nu fii un om superficial, pentru ca altfel nu mai meriti statutul de om. Nu iti fa viata mizera cand  defapt, e un rai. Nu te considera un cersetor cand esti un rege.


Metallica - "The unforgiven II "

30 martie 2013

O stranie zi de primavara

 Opeth - "To bid you farwell"

 Am avut o senzatie atat de placuta astazi cand am iesit din casa. Ca si cand lumea s-ar fi deschis in fata mea, culoruiel erau atat de vii atmosfera era atat de linistita incat m-am mirat de frumusetea naturii in ziua asta. Nu-mi venea sa cred cat de linistit si de organizat parea totul . Priveam oamenii cu inidiferenta, ca si cand totul era doar un decor nesemnificativ. M-am uitat la padure: atmosfera umeda si calda o facea sa para mai vie si mai apropiata ca niciodata. Am avut impresia ca se asternea ceata. Iarba avea o culoare intensa, cu toate ca verdele ei nu stralucea puternic. Daca as fi avut atunci aparatul la mine, as fi putut fotografia orice si ar fi aratat spectaculos! M-am  dus spre magazin, imi era foame. Am stat putin si am realizat cat de ciudat ma comportam. Ma intreb care imi era expresia fetei in acel moment. Vanzatorul era mult prea explicit si mi-a explicat ceva de doua ori, fara sa cer. In fine, m-am intreptat spre alt magazin. Din nou, ma simteam straina de toata atmosfera, de cei care mi se adresau. Am vazut un caine si i-am dat o conserva pe care o cumparasem special pentru a o oferi unuia. In magazin, fara sa stie ca eu eram aceea, vanzatoarea i s-a adresat alteia " O fata i-a dat o conserva din aia mare la un caine." "Si a mancat-o?" "Nu, acuma o haleste". M-am simtit rau si am inceput sa privesc lucrurile intr-o ;umina proasta din nou. Imi amintesc ca ma intrebasem fara voie " De ce merg ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat?" Apoi am realizat ca nici eu nu stiu  ce s-a putut  intampla.  Dupa care am facut hipotensiune si am mers acasa...cu greu.
 Acum sunt bine, dar a fost destul de intensa trairea momentelor acelora si ma intreb daca e totul ok cu mine. Am senzatia uneori ca nu fac lucruile pe care le fac, ca si cand as visa. Poate pentru ca m-am trezit tarziu si organismul meu nu s-a adaptat cum trebuie la programul  real. Ma gandesc  ca maine sa ma trezesc ceva mai dimineata si sa vad  daca vor sta lucruile altfel.

  Si ieri a fost oarecum straniu. Cand am venit de la B. [nu e capitala] am stat jumatate de ore  in gara sa astept trenul. A fost cea mai lunga jumatate de ora din viata mea! :)) Am facut multe chestii si am sunat oameni pentru a ma intreba apoi  de ce i-am sunat. Am ajuns la concluzia ca eroii din romane sunt mai curajosi cu mult decat mine pentru ca, in cele din urma, ei isi marturisesc sentimentele. Pana si Basil a avut curajul sa marturiseasca pasiunea pentru Dorian, chiar daca si-a gasit sfarsitul prin asta. Iar eu...traiesc prea intens si spun prea putine....

HIM - "Bleed well"

2 martie 2013

Primavara incepe cu bine



Stiu ca nu am mai scris de foarte mult timp pe blog si am cateva noutati. Daca mai sunteti interesati sa cititi ceea  ce scriu aici ,tin sa va anunt ca viata din a XII-a e cu adevarat stresanta. Sunt foarte multe teste, foarte multe responsabilitati, noi dam in jur de 4 simulari: doua la clasa si alte doua pe liceu si canitatea de informatie e mare. Apoi mai este si pregatirea pentru facultate. In martie ma duc sa-mi plang sufletul cand voi vedea lucrarile facute de cei din Iasi si imi voi da seama ca nu sunt suficient de buna inca. Si-mi tot spun ca trebuie sa muncesc mult, sunt constienta de asta.

  Apoi urmeaza alte lucruri: lucruri de care esti interesat [la mine sunt calatoriile,antichitatile si cartile, cel putin pe moment. A, da, si placa neagra de desen!] , apoi diferite abilitati pe care poate observi ca le ai dintr-o data. E si mai mult stres, incercand sa le conectezi si asta cel putin pe mine, ma face sa ma simt nebuna uneori. Apoi sunt oamenii pe care nu iti doresti sa ii neglijezi: bunicii pe care nu i-ai vizitat des, nani de botezi cu care nu ai vorbit multe, veri cu care te intalnesti rar, verisori mici cu care de abia asteptati sa te joci, prieteni cu care nu ai iesit suficient. Si iti dai seama ca a venit iulie si te intrebi unde s-a dus tot timpul din iarna si pe ce s-a dus primavara.
  Ziua de ieri a fost superba, mi-a dat extraordinar de multa speranta ca , de aceasta data, primavara va fi punctuala. Sperantele mele au fost irosite cu primii fulgi de azi.Am inceput ziua in forta, cu trezirea la 6.00, lucru care nu imi este deloc caracteristic. Apoi a urmat un drum lung in care am dormit. Nu stiu cand am ajuns la destinatie. Liceul in care am dat olimpiada era plin de picturi si colaje si mi-a facut mare placere sa ma plimb pe holurile lui.In timpul lucrarii, mi-a venit o idee excelenta pentru un tablou pe care sper ca voi ajunge sa il realizez. Am terminat si am mers in cautare de un local in care sa mancam.Cu toate ca am mers extraordinar de mult si deja deliram din cauza deshidratarii si a foamei, am rezistat cu brio pana in momentul in care am dat de fast-food-ul la care doream sa ajungem. Am gasit un Irish pub pe care cu siguranta il voi incerca cand voi mai merge acolo. Mi-am luat o carte.Se numeste "Falsificatorii realului". Am luat-o in fuga, autocarul nu ne mai astepta. Am crezut ca e  beletristica dar se pare ca este vorba de o organizatie secreta si despre adevarurile din spatele un probleme ca descoperirea Americii, sau Laika trimisa in spatiu,

 Insa primavara a inceput bine! A inceput bien pentru ca astazi am avut o zi plina, in loc sa stau in fata monitorului.A inceput bine pentru ca am descoperit ca am lucruri in comun cu un om pe care tot timpul l-am considerat inaccesibil mie si, cu toate ca a contribuit si el la cresterea mea de cand eram mica, nu stiu daca si-ar fi inchipuit ca as gandi asa in legatura cu anumite subiecte. Mi-a imprumutat "Shogun", eu am primul volum, insa ii lipsesc ultimele pagini. Am o lista imensa de carti pe care vreau sa le citesc acum si prefer sa citesc decat sa imi obosesc ochii si mai mult, la calculator. In sfarsit am ajuns la concluzia asta!
 Recomand "Sezonul otravit" de Tasha Alexander. Face parte din seria "Lady Emily" .Din pacate, cred ca restul volumelor se gasesc pe net, in engleza.

 O primavara superba va doresc! 


5 februarie 2013

Cat de normal!

Sweeny  Todd soundtrack - "Epiphany"

Asadar....am tot scris despre societate, despre oameni despre opinia mea in legatura cu lucrurile astea, dar despre mine?Initial trebuia sa scriu numai despre mine, de fiecare data cand ma simteam rau in legatura cu ceva , sa scriu aici. Nu am mai facut asta si nu regret, nici macar nu stiam ca  am parerea aceea in legatura cu unele lucruri. Dar in ultima vreme...old flames came back.
Ma tot gandesc la astea 5 luni pana la facultate, cum as putea sa le valorific si ma refer aici la relatiile cu ceilalti.Practic...in 5 luni ma mut de acasa, mai vin doar in vacanta. Ta-daa...m-a cam luat pe nepregatite. 
Orasul asta in imperfectiunea lui si toate lucrurile prin care am trecut aici, imi vor lipsi. Toate amintirile legate de parc, de dealuri, de izvoare... Dar mai ales oamenii. Ma rog....familia si inca cineva.
Mda...Iasi... cam mare diferenta.Imi va fi dor.
Odata eram in  sufragerie si mama era atenta la televizor si gandindu-ma foarte mult la asta am ajuns sa consider ca e ceva perfect normal si din punctul de vedere al altora. Asadar, ma gandeam cum ar fi sa zic la un moment dat :" SOoo I fell in love with a girl." Si era caat pe ce sa zic .Dar constiinta a pus o bariera si poate e mai bine asa. ...sigur e mai bine asa! 
But it`s not helping that I see her everyday and then I dream everynight about another one,does it?:)) 
Postarea asta... are legatura cu senzatiile ciudate din ultima vreme. Poate se leaga de asta. De nostalgie. Poate e altceva, impacienta....teama. Nu prea am idee....Stiu doar ca e mult stres si eu incerc sa-l ignor si ma trezesc cu totul pe ultima suta de metri si asta ma face mai stresata decat sunt si  ma panichez. 
Si sunt atatea lucruri in legatura cu care ma pot panica!
Well...inca mai e iarna, acei cativa oameni pe care doream sa ii vad se pare ca se intorc^^. Cateva zile fara nostalgia asta stupida imi vor prinde bine.
So yeah, I might get used to the sensation. With the sensation? Hmm..

Iron Maiden - "Fear of the dark"

3 februarie 2013

Coincidenţe?

Travka - "Indiferent"

  Cred că mereu am crezut în concidenţe. Niciodata nu le dădeam importanţă atunci când eram mică, le consideram lucruri întâmplătoare care nu au niciun sens  şi cărora oamenii le dau o importanţă prea mare, ajungând  până în pragul superstiţiilor. Dar acum..îmi dau seama că nu există coincidenţe. Nu sunt doar lucururi care se întâmplă fără sens, sunt lcururi care ne pot schimba viaţa. Undeva, două persoane merg în acelaşi autocar, spre acelşi concurs, ascultand aceeaşi muzică ;două persoane intră pe acelaşi forum dedicat aceleiaşi formaţii; două persoane se întâlnesc la acelaşi concurs; două persoane intră in aceeaşi zi, pe acelaşi site, fiind interesate de acelaşi  subiect, vrând să urmeze acelaşi lucru în viaţă, împărtăşind aceeaşi  zi de naştere. Şi astfel, aşa se nasc prietenii. Prietenii care ne  pot schimba modul de percepţie asupra unor lucruri, prietenii care ne dau peste cap  viaţa, lucrurile în care credeam. Prietenii care ajung să doară dar la care nu putem renunţa , cre ne fac oameni mai buni. 
   Cine ştie câte astfel de coincidenţe mai sunt? Poate ca cineva a murit din cauza unei coincidenţe , poate ca altcineva şi-a găsit sufletul pereche...Oamenii nu pun mare preţ pe lucrurile acestea aparent mărunte şi când realizează ce li se întâmplă cu adevărat, nu ştiu cum să reacţioneze. Unii le ignoră, ignoră şansa ce li se iveşte, alţii au parte de experienţe inedite datorită unei coincidenţe careia i-a dat o importanţă de proporţii.
 Gândiţi-vă: persoana la care ţineţi cel mai mult, cum aţi cunoscut-o? Şi veţi realiza că probabil întâmplător.
 Trebuie să încetăm să mai spunem că  viaţa nu ne dă nicio şansă de a face ceva special  pentru că realitatea este că noi, prin natura noastră, reducem acea şansă la minimum,  o distrugem, îi spulberăm orice urmă a existenţei prin natura noastră de persoane pesimiste, care încearcă , speră ca lucrurile să se schimbe, însă fără a face vreun efort pentru asta. Noi suntem  vinovaţi de suferinţa noastră,  însă dăm vina pe alţii, noi aşteptăm o oportunitate de a ne schimba, însă îi facem cu mâna în timp ce trece pe langa noi.Noi suntem cei care trebuie să păstreze echilibrul.Noi. 
Dar oamenii sunt prea fricoşi,  preferă să trăiască in aceeşi rutină mizerabilă, doar pentru că le este teamă să fie diferiţi de restul. 
Păcat! Oamenii sunt o rasă admirabilă dacă le înlături aroganţa, furia, ura, dispreţul....Sunt capabili să iubească cea mai mică creatură, să evolueze până la stadiul de genii, să inventeze tehnologii nemaiauzite până acum, oamenii pot fi atât de curioşi încât pot renunţa la propriul statul social pentru a învăţa mai multe despre un grup de gorile sau despre un trib nedescoperit din Africa. Oamenii se pot adapta perfect la orice condiţie climatică dacă au suficent timp, oamenii pot căuta informaţii despre strămoşii lor ,informaţii de acum mii de ani. Dar cu toate astea..sunt fricoşi, le pasă de mica lor societate imperfectă mai mult decât de şansele pe care viaţa le-o oferă. Sunt materialişti şi când realizează că au greşit, renunţă  la ideea de a mai  îndrepta ceva. Oamenii nu cred  în coincidenăţe, oamenii nu cred în şanse oferite de viaţă, oamenii sunt incredibil...de ignoranţi.

H.I.M. - "Right here in my arms"